Trekking Albania – Parcul Național Valbona și Parcul Național Teth (08-18.09.22)


Albania, una din ultimele comori turistice ale bătrânului continent, încă, puțin cunoscută publicului larg.
O țară a contrastelor, unde Alpii Dinarici impresionează prin sălbăticie și verticalitate, unde satele poartă haina tradițiilor seculare și nu în ultimul rând, locul unde cultura europeană se îmbină armonios cu cea asiatică, dând viață unei comunități bogată cultural de o diversitate impresionantă, dornică de a te face să te simți cât mai bine, cât mai acasă.


Albania este (încă) o țară puțin cunoscută turismului de masă ( în special zona de munte) tocmai din acest motiv poți avea o experiență turistică autentică în câteva din cele mai puțin umblate locuri ale Europei.

Gazdele noastre, o familie de albanezi musulmani, ne-au făcut să ne simțim ca acasă, savurând mâncare tradițională din produse locale. Ne-au impresionat cu modestia, curățenia și bunăvoința lor. Oameni simpli cu suflet mare.
Casa de piatră din stânga imaginii este casa veche și prezintă stilul tradițional de construcție din zona montană a Albaniei.

Pe un traseu recent marcat pe care nu am întâlnit țipenie de om, am urcat înspre vârful Maya cet Harushes 2421 metri. Urma o zi lungă, de 10 ore cu 1400 de metri diferență de nivel pozitivă.


În centru stânga creasta zimțată este pasul Valbona, sau trecerea înspre Parcul Național Teth, obiectivul nostru din partea a doua a turului.
În centru dreapta avem cel mai înalt vârf al Alpilor Albanezi, vârful Maja Jezerces 2694 metri.

Explicația este simplă, administrația parcului a cerut ajutorul Clubului Alpin German pentru a marca o serie de trasee noi pentru a diversifica oferta și pentru a crește atractivitatea zonei.
Sunt foarte multe trasee nemarcate în zonă, extrem de spectaculoase, care sunt cunoscute doar de către localnici.
Hărțile de calitate sunt rare iar informațiile legate de aceste trasee puține, tocmai din acest motiv localnicii încă joacă un rol important în sfătuirea/informarea turiștilor.




Vederea de pe vârful Maja Cet-Harushes 2421 metri, direcția sud.




Am rămas plăcut impresionați de gustul și atenția la detalii a albanezilor. Știu să facă turism.
La altitudinea de 1900 metri am întâlnit o stână unde locuia pe timp de vară un cuplu de bătrânei. Aceștia au amenajat lângă stână, pentru turiști, un frumos și util foișor iar la prețul modic de 1 euro, puteai savura o cafea la ibric absolut delicioasă.



Datorită unui front de nori încruntat, de la altitudinea de 2200 metri, de pe granița cu Muntenegru, am decis să coborâm. Mai aveam 300 de metri diferență de nivel, aproximativ 1 oră până pe vârful Rosit.
Coborârea a fost o decizie inspirată, în minutele imediat următoare a pornit o ploaie rece, cu vânt puternic care a ținut aproximativ 2 ore, problematică pentru altitudinea și expunerea traseului.



Am decis ca acest transfer să-l facem cu bacul, prin canionul Drin, unul din cele mai mari canioane ale Europei de sud-est.


Teth este un sat de albanezi catolici și este considerat un sanctuar religios. În trecut a fost locul unde diferiți capi de familii, care prin datina cutumelor ajungeau să fie urmăriți și asasinați de familiile rivale, își găseau adăpostul. În Teth, prin lege divină, nimeni nu putea fii asasinat.
În fotografie, biserica din centrul satului, înconjurată de Alpii Albanezi, o perspectivă inedită.

În fotografie, Syri I Kalter sau Ochiul albastru, un bazin calcaros cu apă turcoaz, care atrage admirația oricărui turist.







Și asfințitul surprins la întoarcere.

De data aceasta gazdele noastre au fost o familie de albanezi creștini, tot o afacere de familie, care au făcut tot posibilul să ne încânte prin mâncărurile proaspete și grădina de vară amenajată cu mult gust.

Obiectivul zilei, vârful Maja e Harapit (centru dreapta) sau Matterhorn-ul Albaniei, un vârf care deține pe latura sudică cea mai mare diferență de nivel (cădere liberă), din peninsula balcanică: -1000 metri.





În total în această zi am acumulat 1650 metri diferență de nivel și aproximativ 20 de km în 12 ore.


În ziua cu numărul opt și nouă ne-am stabilit în efervescentul oraș Shkodra, un oraș cu trecut istoric de o diversitate aparte.
De aici am făcut o escapadă la cea mai frumoasă plajă din nordul Albaniei, plaja Rana e Hedhun unde ne-am bucurat de relaxare, apă și o plajă de nisip superbă.



Ultimele două zile au însemnat întoarcerea spre casă. În ziua zece ne-am oprit în Belgrad unde am avut un scurt tur de oraș și o vizita la la cetatea Belgradului.
Per total o experiență inedită, diversă, cu elemente active, culturale, culinare și balneare, în care am explorat o țară de o frumusețe aparte.
Întoarcerea este o certitudine!
www.activeweekends.ro
0 Comments