Ce ne definește ca ființe sociale?

Published by Marius C. Popa on

Departe de ideile populare ale unor filosofi iluminiști, cum că bunătatea omului este intrinsecă și că societatea este cea care-l strică pe om, știm în acest moment datorită dezvoltării biogeneticii, că omul este desprins din rangul animal și că moștenim o mare capacitate distructivă. Într-adevăr, odată cu evoluția speciei, omul și-a arătat și cealaltă față, aceea de artist desăvârșit, și-a arătat capacitatea de creație, de responsabilitate și solidaritate. Deci, ne aflăm la o concluzie interesantă, aceea că omul, în esența sa, nu este nici bun, nici rău, el doar este. Acțiunile sale pot fi bune și pot fi rele, iar de multe ori pe parcursul vieții se întrepătrund. A fi egoist sau altruist, este în mare parte o alegere.

În ultima sută de ani umanitatea a picat la câteva examene majore, fiind martoră la cele două războaie mondiale și la nenumărate alte conflicte politice, etnice și religioase. Din aceste evenimente putem să concluzionăm o față negativă a libertății; libertatea pusă sub semnul urii și a lipsei de toleranță față de semeni este una distructivă. La fel cum autenticitatea, care poate fi considerată ca o formă de luptă împotriva conformismului și a alienării, odată ce ia forme de manifestare negative, cum ar fi egoismul, narcisismul, agresivitatea, nu mai este o calitate de dorit. Este nevoie de o structură morală, care să acopere întreaga dimensiune socială, pentru a acoperi golul lăsat în urmă de secularizare și regimurile totalitare. “Dumnezeu a murit!” spune unul din cei mai importanți filosofi ai sec XX, Friedrich Nietzsche. Oare ce punem în loc?

Sub semnul eticii nicomahice a lui Aristotel, în care diferite forme de virtute au propriile lor extreme, rolul științelor sociale în comunitățile moderne este de a oferi nuanțarea necesară pentru a atinge stadiul de echilibru dintre aceste extreme, sau pentru a reveni la acest echilibru cât mai des posibil. Este o formă de îndepărtate a iluziilor, prejudecăților, a agresivității și a diferitelor fenomene de intoleranță, pentru a ajuta individul să înțeleagă complexitatea faptelor și necesitatea valorilor morale care permit dezvoltarea armonioasă a societății.

Suntem ființe sociale care depindem de comunitate, putem concluziona că bunăstarea de lung parcurs este foarte puternic legată de bunăstarea comunității din care facem parte. Mentalitățile care promovează abuzul, oportunismul și exploatarea, au consecințe directe asupra persoanelor care le inițiază. Acești indivizi care văd comunitatea un mijloc și nu un scop în sine, după cum ar spune Kant, vor avea la rândul lor de suferit.

Dacă ar fi să luăm în considerare vechea filosofie epicureană, aceea că orice lucru pe care îl facem ar trebui să fie unul plăcut, și că un lucru plăcut care aduce posibile consecințe negative care depășesc plăcerea, nu este un lucru de urmărit, ne dăm seama că în momentul în care renunțăm la umanitatea noastră, la integritatea noastră pentru diferite beneficii materiale sau politice, nu doar că ne face să suferim în mod indirect, dar ne și proiectează pe o linie existențială în care conflictul, frica, rușinea, vinovăția, durerea, competiția vor face parte din viața noastră de zi cu zi.

Luând aceste aspecte în calcul ne rămâne alternativa etică în care bunăstarea mea este bunăstarea comunității în care trăiesc, atât pentru liniștea și siguranța mea cât și pentru liniștea și siguranța celorlalți. Pot să mă desăvârșesc atâta timp cât contribui într-un mod direct la desăvârșirea celor din jurul meu. Libertatea de a fi responsabil și solidar, îmi oferă acel sentiment de apartenență, de fapt moral, cu care mă identific și care îmi oferă un sens, care mă transcede. Sunt solidar față de funcționarea legilor justiției deoarece, lipsa funcționării acestora mă afectează în mod direct; mă identific și apăr sistemele care dezvoltă societatea, deoarece acestea m-au dezvoltat la rândul lor pe mine.

Prin accesul la educație ajung să conștientizez că precaritatea nu vine de la o autoritate divină ca și pedeapsă. Suntem cine suntem datorită unui complex de împrejurări, multe care nu țin de noi înșine. Meritele succesului nostru nu sunt doar ale noastre ca indivizi, sunt și ale șansei, ale norocului de a ne fi născut sănătoși, într-o familie „normală”, într-un context istoric care ne-a permis să avem parcursul pe care îl avem. Înțelegând acest lucru ne identificăm și cu cei precari și vulnerabili. Știm că precaritatea lor, într-o altă aruncare de zar, ar fi putut fi precaritatea noastră. O țară își arată nivelul de civilizație prin modul în care are grijă de ființele precare ale sale: animale, persoane cu handicap, persoane vulnerabile.

            În concluzie, suntem ființe sociale și trebuie să învățăm să ne comportăm ca atare. Este un proces, nu un dat. Educația este un element extrem de important în modul în care gândim, simțim și acționăm. Propriile noastre acțiuni au rezultat direct în dinamica socială din care facem parte, tocmai din acest motiv fiecare dintre noi are responsabilitatea de a deveni o variantă mai bună a sa. Între egocentrism și ignoranță, se află acea nuanță de a fi, prin care putem deveni mai înțelepți, mai buni, mai responsabili și mai solidari cu cei din jurul nostru. Așa cum fiecare animal are ca scop desăvârșirea propriei sale ființe (devenirea în cea mai bună varianta a sa) așa și omul stă în desăvârșirea capacităților sale care-l identifică ca ființă socială. Procesul de autocunoaștere, virtuțile morale, gândirea rațională, creativitatea, solidaritatea, curajul sunt toate unelte importante în procesul continuu și neîncetat de desăvârșire individuală și socială prin care omenirea își poate crea un cămin mai prielnic, cu mai multă echitate între semeni și mai puțină suferință.

Categories: Reflecții

0 Comments

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published. Required fields are marked *