“In times of universal deceit, telling the truth will be a revolutionary act.” George Orwell

            Discuțiile legate de post-adevăr și impactul pe care acesta îl are asupra vieților noastre individuale cât și asupra dezvoltării politice și sociale ale statelor, au un rol important. Acestă importanță se datorează actualității problemelor ridicate și în mod special riscurilor pe care aceste probleme le generează.

Privind în jurul nostru (la nivel național, european și mondial), observăm o tendință în creștere a manifestărilor de tipul: naționalism, rasism, intoleranță, teoria conspirației, pseudo-științe. O parte din aceste manifestări sunt mai puțin nocive ca altele, iar acest lucru este posibil datorită diferenței dintre judecățile morale și judecăților legate de lucrurile în sine. Cu alte cuvinte, o atitudine naționalistă sau rasistă este diferită de o atitudine pseudo-științifică care promovează astrologia.

Chiar dacă aceste diferențe sunt esențiale, vom arăta în rândurile ce urmează care sunt aspectele pe care aceste tipuri de atitudini le au în comun. Vom vedea cum neîncrederea în metoda științifică (verificare, testare, validare), lipsa spiritului critic, etica de tip autoritar, credințele în adevărurile absolute, și nu în ultimul rând condiția precară de existență a unor părți din societate, împreună generează la intensități diferite, anumite comportamente care au deloc sau foarte puțin de-a face cu rațiunea sau cu adevărul obiectiv. Aceste atitudini și comportamente au în comun un anumit tip de credință în post-adevăr, sau cu alte cuvinte o formă de adevăr personal, de preferință, în detrimentul adevărului obiectiv.

În lucrarea de față voi încerca să prezint câteva idei legate de ce este post-adevărul și cum îl înțelegem în modernitate. Totodată vom face câteva referiri filosofice cu privire la trecut, pornind de la disputa dintre școlile platonice și aristotelice împotriva sofiștilor, și cum aceste conflicte sunt încă actuale. Pe lângă caracteristica de actualitate, aceste teme conflictuale întâlnite la grecii antici, alimentează o mare parte din dezbaterile contemporane asupra post-adevărului.

Nu în ultimul rând, vom încerca să prezentăm efectele pe care post-adevărul îl are, la modul cel mai direct posibil, asupra individului cât și asupra dezvoltării sănătoase a societăților.

Retorică vs filosofie

Disputa grecilor antici cu privire la diferența dintre adevăr și opinie, poate fi considerată ca una din primele dezbateri filosofice contradictorii pe tema adevărului.

Sofiștii sec. V î.Hr s-au distins încă de la început în istoria filosofiei printr-o notorietate negativă[1]. Aceștia erau văzuți ca oportuniști, așa ziși înțelepți, care își ofereau cunoștințele contra cost tuturor celor care erau dispuși să plătească. Ei erau adepții retoricii ca artă a discursului, și puneau accentual pe modul în care sunt spuse lucrurile și nu pe adevărul conținutului. Din acest motiv, sofiștii au fost considerați adepți ai falsului, manipulării și înșelăciunii.

Sofiștii se poziționau față de adevăr printr-un mod diferit de cel pe care școlile tradiționale platonice și aristotelice îl promovau. Cu toate că aceștia erau niște personalități învățate, erudite, concepția centrală în filosofia lor orbita în jurul ideei că omul este măsura tuturor lucrurilor, iar accentual în cadrul manifestării vieții stă în viața trăită și nu în viața contemplativă filosofică.

Dacă filosofia platonică și cea aristotelică se concentrează pe descoperirea și reprezentarea adevărului absolut, acel adevăr care leagă tote lucrurile ce există și care răspunde tuturor dilemelor umane, în paralel, sofiștii considerau că acest adevăr absolut nu există sau dacă el există, omul, date fiind limitările sale, nu va putea intra niciodată în posesia acestuia.

În acest caz, conform sofiștilor, toate convențile politice și sociale sunt niște alegeri umane, fără valoare de adevăr absolută, iar acest aspect este esențial în a oferi individului responsabilitatea și libertatea creării propriului sens, respectiv alegerea propriei modalități de a trăi.

Putem sublinia faptul că această perspectivă a sofiștilor a avut un rol fundamental în dezvoltarea cunoașterii europene și în lupta împotriva dogmele religioase, făcând loc liber diferitelor direcții filosofice precum: relativismul, scepticismul, pluralism, umanismul, ateismul, empirismul, etc.

Această poziție sofistă a oferit cunoașterii un mare atuu, practic a deschis drumul pentru o serie de atitudini filosofice care au avut un rol esențial în dezvoltarea culturii europene și nu numai. Cu toate acestea, în rândurile ce urmează, și preluând conceptual de virtute de la Aristotel (orice virtute este productivă când este în echilibru între două extreme), vom vedea cum această poziție relativă dusă în extrem, trasnformatp în poziția dominantă în actul gândirii, duce la post-adevăr. În acest context, post-adevărul poate fi considerat o formă de anarhie culturală și morală, lăsând loc sterilității, pseudo-cunoașterii și subiectivismului.

Adevăr

Conform lui William James, ideile adevărate sunt ideile care pot fi asimiliate, validate, coroborate și verificat. Putem vedea cum în cadrul filosofiei lui James care urmează o direcție sofistă, pragmatică și empirică, nu avem un adevăr absolut ca punct de pornire.

Cu toate acestea, de aici nu rezultă lipsa oricărei forme de adevăr. În lipsa unui adevăr suprem care pornește de la concepția de fapte adevărate și care deseori ne pot juca feste datorită subiectivității și limitării capacităților noastre intelectuale, James propune să schimbăm ordinea, și în loc de concentrarea pe faptele în sine, să începem cu metodele care descriu faptele. De la întrebarea “ce este un fapt (dovadă) estetică?“ la întrebarea “ce anume presupune o bună judecată estetică“?

Putem vedea acestă schimbare de percepție ca o trecere de la încercarea de a defini clar un anumit lucru sau obiect la a-l defini pe baza utilității sale cu privire la scopul său. Prin acest mod James consideră că renunțăm la obtuzitatea raționalistă și aplicăm cunoașterea într-un mod mai experimental, luând în considerare scopul și conscecințele pe care le avem, iar această metodă este accesibil vieții de zi cu zi prin metoda empirică.

În acestă perspectivă, adevărul trece din sfera absolutului în sfera experienței zilnice și a subiectivității. Ce este totuși important de sublininat este că James consideră că ideile adevărate pe care noi ajungem să ne fundamentăm cunoașterea, trebuie validate și verificate. Trebuie îndepărtată ideea conform căreia orice dorință sau gând care ne face plăcere și care are un scop imediat în mintea noastră trebuie urmărit. Nimic mai fals. Validitatea și verificabilitatea sunt condiții necesare în determinarea adevărului, iar prin aceaste criterii James îndepărtează pericolul relativismului extrem și a subiectivismului egocentric.

Post-adevăr

În cadrul dicționarelor Oxford, post-adevărul denotă circumstanțe în care dovezile obiective cu privire la un lucru sunt mai puțin influente decât emoțiile generate de acel lucru sau de credințele personale. În această paradigmă cuvântul “post“, nu dorește să desemneze cuvântul “după“, care ne face referire la timp, cât mai degrabă la termenul de “depășire“ a adevărului, adică adevărul nu mai este relevant, interesant. Adevărul nu mai este o prioritate.

            În același timp, această irelevanță trebuie nuanțată. Trăsătura de irelevanță a dovezilor nu presupune în mod automat faptul că dovezile nu contează deloc, cum probabil tindem să credem. Acestă trăsătură presupune faptul că dovezile pot fi modificate, falsificate, sau că nu sunt de încredere. Aici putem face corelația dintre post-adevăr și teoria conspirației, respectiv ideea unui guvern din umbră care controlează omenirea. Persoanele care cred în astfel de teorii nu neagă dovezile, ei defapt folosesc dovezi, doar că nu pe cele adresate de marea majoritate a experților (politologi, filosofi, istorici, etc). Aceștia acceptă deseori dovezile (pseudo-dovezi sau false dovezi) care se potrivesc propriilor forme de gândire sau anumite surse care pur și simplu sunt mai la îndemână.

Perspectiva psihanalitică asupra individului din societatea contemporană ne arată cum în momentul acceptării anumitor idei iraționale, acestea oferă în schimb o anumită doză de satisfacție, traită mai mult sau mai puțin conștient.

Această relație între plăcerile iraționale (inconștiente sau conștiente) și valorile etice, este excelent descrisă în cartea “Omul pentru sine“ al lui Erich Fromm. Acesta arată cum plăcerile venite din surse iraționale pot oferi satisfacție de ordin ideologic, sexual sau fiziologic. În cazul post-adevărului, acceptarea acestor tipuri de credințe iraționale, lipsite de dovezi științifice, pot genera o formă de satisfacție de moment care compensează o lipsă de productivitate interioară. Acest gol umplut de satisfacția irațională își poate avea sursa într-o traumă sau în alte forme de anxietate sau lipsă de încredere în sine și în lumea din jur.

Deseori vedem cum genul acesta de atitudini și credințe, (cum ar fi întreaga campanie de justificare și promovare a Brexit-ului), oferă persoanelor o formă de satisfacere, de energie emoțională care se poate traduce în sentimentul de importanță și de superioriate.

Într-o societate în care productivitatea oamenilor lasă de dorit, unde participarea la viață se manifestă din reflex și nu afirmat, unde satisfacțiile devin din ce în ce mai puține cu toate că siguranța financiară este din ce în ce mai mare, unde oamenii se simt folosiți ca simple instrumente în societățiile de consum, astfel de tensiuni emoționale compensează sub o anumită formă lipsa unei vieți cu sens.

Având în vedere cele mai sus menționate, cu toate că întâlnim minciună și manipulare în cadrul manifestărilor post-adevăr, acest nou tip de atitudine nu este doar minciună. Termenul de post-adevăr este folosit în mod special de către cei care doresc să atragă un semnal de alarmă asupra faptului că adevărul obiectiv (cu toate lipsurile și limitările sale), este amenințat. Post-adevărul nu este numai minciună deoarece, deseori se manifestă tocmai în situațiile în care adevărul obiectiv nu este unul foarte clar, sau cu alte cuvinte, când post-adevărul are un sâmbure de adevăr.

Naționalismul spre exemplu, se folosește de limitele democrației și lipsurile reale prin care trec membrii unei națiunii pentru a-și susține propria ideologie. Acesta este și motivul pentru care în situațiile de criză economică, sistemele totalitare au fost deseori preferate. Ele pornesc de la o lipsă reală care poate fi considerată un adevăr, dar pe care clădesc o serie succesivă de ne-adevăruri, tocmai pentru a-și susține propriile interese și pentru a oferi sentimentul de validitate.

Este interesant faptul că problema post-adevărului a izbucnit într-una din cele mai prospere perioade economice și politice din istoria Europei. În cartea Fuga de libertate, Erich Fromm arată cum odată dispărute autoritățile tradiționale: biserica și monarhia, omul modern intrând într-o societate industrială, materialistă, se confruntă cu o mare dilemă. Putem spune că această dilemă este exact întrebarea lui Nietzsche: “Dumnezeu este mort, ce punem în loc“?

Fromm consideră că omul modern, ca răspuns inconștient la lipsa de sens cu care se confruntă în societatea modernă bazată pe consum, unde acesta este o unealtă în mâna statului sau a companiilor, se îndepărtează de sine prin diferite modalități. Acestă alienare de sine este legată de post-adevăr, deorece în lipsa unui adevăr care să îi ofere un sens real în fața existenței limitate, acesta prefer să renunțe la libertate și să caute alte forme de “adevăruri“ personale care îi ameliorează pe moment înstrăinarea. Una dintre aceste forme este credința în “a avea“.

Omul modern ajunge să se identifice ca persoană nu prin caracter, ci prin lucrurile pe care le deține. Aceste aspecte materiale, statutul, funcțiile, mașina, toate compensează lipsa de productivitate interioară și lipsa de sens, printr-o anumită formă de satisfacție. Conform lui Erich Fromm, aceste satisfacții sunt efemere și îl înstrăinează și mai mult pe om de propriul sine, deoarece nu au ca scop dezvoltarea rațiunii, a dragostei, a muncii productive, capacități care îi oferă omului posibilitatea de actualizare cu sinele și cu lumea exterioară.

Concluzie

Problema post-adevărului este o problemă actuală, extrem de complexă, care are influențe în mai toate sferele vieții cotidiene. Post-adevărul nu este negarea adevărului cât mai degrabă desconsiderarea lui, lipsirea acestuia de relevanță. Există o tradiție milenară care începe cu perioada grecilor antici prin tensiunile apărute între sofiști și celelalte școli ateniene.

Astăzi, post-adevărul ca formă alternativă de adevăr, promovează subiectivismul și relativismul extrem, prin dictatura emoțiilor, a plăcerii și a părerilor proprii, în detrimentul caracterului productiv bazat pe cunoaștere rațională și gândire critică.

Riscurile acestei noi atitudini față de cunoaștere se pot întâlni la nivel politic, în mod special în mișcările de extremă dreaptă, la anti-vacciniști, populiști dar și în sfera culturală, în susținerea unor pseudo-științe precum terapiile prin energii, numerologia, astrologia și altele asemănătoare.

Din punctual meu de vedere, soluția la aceste probleme stă în primul rând în educație. O educație care să dezvolte spiritul critic și care pune accentul pe auto-investigare. Tocmai din acest motiv consider poziția lui Erich Fromm relevantă prin îmbinarea psihanalizei cu etica umanistă, având scop eliberarea omului și nu îndoctrinarea lui. Acest tip de eliberare nu înseamnă relativism, ci din contră. Omul eliberat nu consideră că deține un adevăr absolut, însă consideră că există un cadru de adevăr prin care acesta, pentru a fi liber și pentru a trăi productiv, își poate dezvolta capacitățile care îl identifică ca om: independența, autocunoașterea, gândirea rațională, iubirea față de sine, iubirea față de viață, curajul, responsabilitatea, creativitatea, imaginația.

Între dogmatism și relativism extrem, există această cale prin care adevărul nu este altceva decât o tendință, un reper, o direcție. Uneori ne vom poziționa conform lui, uneori din motive conștiente sau inconștiente, ne vom poziționa înafara lui. Este uman să greșim și la fel de uman este să depășim greșeala cu un plus de înțelepciune și de cunoaștere, revenind de fiecare dată, pe drumul fără de sfârșit al actualizării de sine.

Bibliografie

1. Conf.dr Maftei Ștefan, Suport Curs Retorică
2. William James, Writings 1902 -1910, Library of America
3. Simon Blackburn, Truth Ideas
4. Lee McIntyre, Post Truth
5. Erich Fromm, Omul pentru sine, Ed Trei
6. Erich Fromm, Fuga de libertate.

---

[1] Conf.dr Maftei Ștefan, Suport Curs Retorică, pp 10

[2] Ibidem, pp 10

[3] William James, Writings 1902 -1910, Library of America, pp 823

[4] Simon Blackburn, Truth Ideas, pp 62

[5] Lee McIntyre, Post Truth, pp 5

[6] Erich Fromm, Omul pentru sine, Ed Trei, pp 187

[7] Lee McIntyre, Post Truth, pp 6