Speranța este întâlnită la intersecția dintre dorințele noastre și credința că aceste dorințe se pot realiza. Această combinație de trăiri interioare stă la baza existenței noastre ca oameni și ne oferă o forță generatoare de vitalitate, motivație, spontaneitate și curaj.

Lipsa de speranță în schimb denotă o rigiditate în gândire care deseori blochează.  Poate fi considerată o secătuire sufletească, stare generală de plictis, în care nu mai suntem cu adevărat treji. Emoțiile, gândurile și acțiunile sunt reduse la o stare de mahmureală amorțită care uneori poate trece înspre agresivitate.

Agresivitatea poate fi considerată și o lipsă de speranță a faptului că lucrurile se pot rezolva și altfel.

Dacă pare ușor în a alege între speranță si lipsa acesteia, lucrurile se complică în momentul în care discutăm despre riscurile speranței și diferitele nuanțe ale acesteia.

Riscurile speranței constă in iraționalitatea ei exagerată și în capacitatea acesteia, odată nerealizate dorințele și obiectivele, de a fi luați prin surprindere și de a fi o sursă majoră de dezamăgire, tristețe, disperare. În acest context, noi ajungem să ne fundamentăm speranța pe niște dorințe iluzorii.

Din punct de vedere psihanalitic, o mare parte din aceste dorințe defapt nu ni le dorim, odată ce le obținem ne dăm seama că nu sunt importante și dorința dispare. Același risc se poate întâlni și în cazul credințelor iraționale. Credem cu tărie în anumite lucruri despre care nu știm dacă sunt reale sau nu, uneori din conformism, deseori pentru că este mai confortabil, însă odată ce iluzia dispare, devenim extrem de vulnerabili. Oamenii loviți pe neașteptate de dificultățile vieții vor dezvolta o puternică traumă legată de eșec și vor fi dispuși din ce în ce mai puțin să-și asume riscuri. Când tocmai, expunerea asumată la riscuri și învățarea din eșec este deseori rețeta succesului.

Din acest motiv consider că speranța ca sursă creatoare, de vitalitate, curaj și spontaneitate, trebuie să stea pe fundațiile unei gândiri lucide. Este necesară introspecția, pentru a ne testa validitatea dorințelor și a credințelor noastre, este necesară asumarea consecințelor indiferent dacă ele se vor realiza sau nu în final.

Așa devenim mai echilibrați și nu vom depinde în totalitate de obținerea rezultatului dorit, ci ne va interesa mai mult experiența parcursului nostru înspre rezultat.

Consider că una din cele mai mari bariere pe care ni le punem când ne dorim un lucru este de a nu urmări acel lucru deoarece ne este frică de eșec. Când putem spera, crede și în același timp vom putea privi eșecul în față, acel eșec își pierde din însemnătate, importanța lui se diminuează.

Odată ce înveți să pierzi, nu ți-e mai frică de eșec, odată ce înveți să mori, nu îți va mai fi frică de moarte. Viața fără frică este o viață trăită cu vitalitate, curiozitate, iubire iar eșecurile nu sunt capete de tunel, sunt de fapt oportunități de dezvoltare.